Cu toții știm că dintre cele mai importante obiecte ori lucruri pe care le găsim într-un cămin sunt covoarele. Ele completează aspectul unei camere ori îl pot strica cu desăvărșire. De aceea, oamenii cu stil își protejează și curăță covoarele regulat pentru a le menține aspectul de nou, astfel casa căpătând o notă de eleganță subtilă. Curățarea lor o puteți face dumneavoastră în regim propriu ori puteți lăsa acest lucru în seama profesioniștilor. Un covor nou achiziționat ori recent curățat va atrage mereu privirile și va lumina camera în care este așezat. De obicei, proprietarii care descoperă aceste calități ale covoarelor tind să le curețe și să le spele de câteva ori pe an. Mai ales că serviciile de curățătorie din Iași vă preiau și predau de la domiciliu covoarele în același preț.
Suntem conștienți de faptul că cea mai multă murdărie și praf se regăsește în covoare. Dacă mai avem și un animal de casă, pisică ori câine, situația se complică și mai tare. Oricât am încerca noi să păstrăm covoarele curate, mereu se va întâmpla să ne regăsim într-o situație în care nu putem elimina o pată de cafea, ori murdărie care se încăpățânează să rămână în interiorul fibrelor covoarelor. Din moment ce un covor are tendințe de murdărire și aspect neîngrijit, acesta strică tot aspectul camerei. Îi poate da impresia că este o încăpere dezordonată și slab igienizată. De aceea, vă recomandăm să vă curățați permanet covoarele pentru a menține aspectul de nou din căminul dumneavoastră dar și pentru a scăpa de particule nocive de praf ori acarieni ce se depozitează în covoarele dumneavoastră.
Dacă apelați la firma super top – spălătorie covoare iași trebuie să știți că aceasta dispune de unelte și mașinării dedicate speciale curățării covoarelor. Aceste echipamente desprăfuiesc, spală, curăță aspiră și usucă în timp record și cu rezultate. Unde mai pui și faptul că aceștia îți preiau de la domiciliu ori birou și-ți aduc înapoi covoarele în prețul fix de 10 lei metrul pătrat. Sfatul nostru este să apelați la profesioniști mai ales în cazul în care covoarele din casă dispun de niște pete pe care nu ați reușit să le îndepărtați în regim propriu.
Dacă în trecut oamenii își spălau singuri de Paște ori de Crăciun covoarele în cadă, astăzi omenirea a evoluat și s-au schimbat modurile în care ieșenii își curăță bijuteriile textile. La momentul actual se folosesc tot felul de substanțe chimice special create pentru a trata covoarele și a le curăța redându-le strălucirea de altă dată.
Altă curățătorie pe care o recomandăm ieșenilor este curățătoria de covoare iași royal. Aceasta este o spălătorie nouă de covoare din Iași care promite multe. Beneficiul acestei spălătorii este faptul că este făcută cu fonduri europene și că dispune de cea mai nouă aparatură de pe piața din domeniu. Spalătoria este plasată semi central pe str. Calea Chisinaului nr. 45. De asemenea și aceasta oferă servicii de preluare/predare de la domiciliu.
În final, alegerea este a dumneavoastră dacă vă spălați acasă covoarele în regim propriu ori apelați la serviciile unei spălătorii de covoare. Sfatul nostru tinând cont de prețul de 9-10 lei metrul pătrat în care aveți inclus și transportul cu preluare predare este să vă folosiți din plin de acesta, eliberați și locul din casă și puteți mai apoi să curățați casa în locurile greu accesibile ce erau acoperite de covoare. Astfel, în final atunci când covoarele se reîntorc acasă, domiciliul dumneavoastră va căpăta un aspect plăcut, curat și nu în ultimul rând sănătos.